Experienţa lui Quim

Quim s-a născut cu atrezie/microtie, dar graţie tratamentului timpuriu cu soluţiile Baha®, acesta poate auzi.

Quim with his mother and his Baha system

Quim s-a născut fără ambele canale auriculare - o boală cunoscută drept atrezie bilaterală. Precum alţi copii cu atrezie, Quim a avut şi microtie, o malformaţie a urechii externe, ceea ce pentru Quim a însemnat că urechile sale nu s-au dezvoltat în totalitate. Prin urmare, Quim s-a confruntat cu pierderea auzului conductiv, care i-ar fi putut afectat dezvoltarea. Mama lui Quim, Montse, a explicat de ce familia nu a mai pierdut niciun moment în tratarea pierderii sale de auz.

„Nu am vrut ca Quim să piardă învăţarea limbajului. Auzul este atât de important, încât ne-am dorit să efectueze intervenţia chirurgicală cât mai repede posibil,” a spus aceasta.

Soluţiile Baha® sunt potrivite în cazul copiilor cu atrezie/microtie 1-2, deoarece acestea ocolesc problemele din urechea externă sau medie şi transmit sunetul direct în urechea internă care funcţionează. Dispozitivele Baha pot fi implementate şi la vârste fragede, oferind copiilor precum Quim şansa de a învăţa să vorbească, să citească, să scrie şi să comunice la acelaşi nivel cu semenii lor.

Tratamentul lui Quim a început cu Baha Softband, o bandă elastică reglabilă realizată pentru sugari şi copii foarte mici care încă nu au vârsta necesară unui implant.

„Când i-am pus pentru prima dată banda elastică Baha Softband, Quim a început să plângă. Avea şapte luni şi nu cred că mi-a recunoscut glasul,” a spus aceasta.

În următorul an, Quim a primit un implant Baha în urechea dreaptă, iar un an mai târziu în urechea stângă. Ca mulţi copii cu atrezie/microtie, mama lui Quim spune că acesta a beneficiat de flexibilitatea Sistemului Baha. Având dispozitive în ambele urechi, Montse consideră că Quim „ascultă mai bine şi sunt sigură că îl ajută mult la şcoală.”

Astăzi, Montse îl descrie pe Quim ca „un băiat normal cu o viaţă normală” care „transmite tuturor fericirea lui”. Este un jucător de fotbal pasionat căruia îi place să audă cum este aclamată echipa sa favorită, FC Barcelona. Quim foloseşte adaptorul audio Baha pentru a asculta meciuri de fotbal la radio, precum şi muzica sa preferată.

„Quim nu ar fi acelaşi fără dispozitivele Baha. Ar pierde foarte multe informaţii,” a afirmat Montse.

Întrebată ce ar spune părinţilor care se gândesc la soluţia implantului Baha pentru copilul lor, răspunsul ei a fost foarte simplu.

„Da, da, da.”

 

 

  1. Kunst SJ, Hol MK, Mylanus EA, Leijendeckers JM, Snik AF, Cremers CW. Subjective benefit after Baha system application in patients with congenital unilateral conductive hearing impairment (Beneficiile subiective după aplicarea sistemului Baha la pacienţii cu handicap auditiv congenital conductiv unilateral). Otol Neurotol. 2008 Apr;29(3):353-58.
  2. Saliba I, Woods O, Caron C. Baha results in children at one year follow-up: a prospective longitudinal study. Int J Pediatr Otorhinolaryngol (Rezultatele Baha după un an de zile în cazul copiilor: un studiu longitudinal prospectiv. Jurnalul internaţional de otorinolaringologie pediatrică). 2010 Sep;74(9):1058-62.